INTERVIU | Medicul Radu Țincu avertizează: „În două săptămâni, putem ajunge la peste 20.000 de cazuri COVID pe zi”. De ce unii pacienți refuză vaccinarea

INTERVIU | Medicul Radu Țincu avertizează: „În două săptămâni, putem ajunge la peste 20.000 de cazuri COVID pe zi”. De ce unii pacienți refuză vaccinarea
Radu Ţincu, medic specialist ATI Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca
Publicat: 29/09/2021, 09:00
Actualizat: 29/09/2021, 16:28

Radu Țincu, medic primar în cadrul secției de Terapie Intensivă de la Spitalul Floreasca din București, a vorbit într-un interviu pentru Gândul despre situația pandemiei în contextul tulpinii Delta și al numărului mic de persoane vaccinate.

Medicul ATI avertizează că, în lipsa unor măsuri sanitare, România va înregistra în două săptămâni peste 20.000 de cazuri pe zi și că putem ajunge într-o situație similară cu a Italiei, în perioada în care țara a fost copleșită de criza COVID și oamenii mureau în fața spitalelor în așteptarea unui loc.

Majoritatea pacienților pe care i-am văzut în acest val 4 sunt, în continuare, pacienți vârstnici cu anumite patologii cronice asociate, în special cardio-vasculare sau renale. Cei mai mulți dintre ei, într-o proporție covârșitoare, sunt nevaccinați, au dezvoltat forme de severe de COVID-19. Majoritatea au venit cu afectare pulmonară de peste 80%, ceea ce arată starea extrem de gravă în care au ajuns și majoritatea au necesitat intubație și ventilație mecanică pentru a putea compensa această afectare pulmonară”, explică medicul Radu Țincu.

Valul 4 va depăși criza din primăvară

În continuare, medicul Țincu explică și de ce am ajuns să depășim marți peste 11.000 de infectări, cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 de la începutul pandemiei.

Am avut și avem cea mai mică rată de vaccinare din Europa. Am avut cele mai relaxate măsuri sanitare și avem această tulpină Delta care este de două ori mai transmisibilă. Era de așteptat ca valul 4 să fie un val foarte important care se pare că va depăși ceea ce s-a întâmplat în primăvara acestui an, mai spune medicul Radu Țincu.

De ce unii pacienții refuză vaccinarea

Medicul, care tratează cazurile grave, cele care ajung la Terapie Intensivă, spune că, din ce a aflat de la familiile unor pacienți, majoritatea celor care sunt nevaccinați nu se imunizează din două motive: nu cred în gravitatea acestei boli, nu cred că vor dezvolta o formă severă de COVID-19, sau nu au încredere suficientă în vaccin, consideră că este experimental sau că reprezintă o armă dezvoltată pentru a produce mai mult rău decât bine.

”Toate aceste afirmații mistice, de cele mai multe ori fundamente pe teorii mistico-religioase, se regăsesc, din păcate, la persoanele vârstnice, care sunt mai  degrabă încrezătoare în teoriile mistice decât în dovezile științifice publicate”, mai explică medicul Radu Țincu.

Sunt și persoane vaccinate în ATI

Specialistul ATI a mai subliniat că în prezent există și persoane vaccinate care ajung la Terapie Intensivă, însă cu toate acestea, vaccinul protejează populația în a dezvolta forme severe de coronavirus.

Nimeni nu neagă acest lucru și nimeni nu încearcă să ascundă, însă persoanele care sunt vaccinate și ajung la ATI sunt persoane care au o rezervă biologică extrem de redusă. Sunt persoane care au peste 65-70 de ani, sunt persoane care au boli cronice foarte grave la care răspunsul imunitar este unul deficitar. Dacă vom compara o persoană de 50 de ani care nu are nicio boală cronică cu o persoană de 80 de ani care patru-cinci boli cronice, este evident că aceasta va dezvolta un răspuns imunitar mult mai slab comparativ cu adultul care nu are nicio boală cronică.

Medicul Radu Țincu

Când este necesară doza a treia de vaccin

În ceea ce privește importanța dozei a treia, medicul Țincu spune că aceasta este recomandată persoanelor care riscă să dezvolte o formă severă, în special persoanelor vârstnice cu boli cronice.

„Cu trecerea timpului, nivelul de anticorpi scade, atât după vaccinare, cât și după trecerea prin boală. S-a observat că la 3 luni, la 6 luni, la 9 luni se produce o reducere semnificativă a nivelului de anticorpi. Având în vedere că varianta Delta are nevoie de o cantitate mai mare de anticorpi neutralizanți, s-a creat ideea acestei doze a treia, care este o doză booster și readuce nivelul de anticorpi în limitele normale, astfel încât să fie suficient de eficientă pentru eliminarea variantei Delta”, explică medicul Radu Țincu.

„Putem ajunge ca în Italia”

Medicul trage un semnal de alarmă și subliniază că dacă nu se vor implementa niciun fel de măsuri sanitare care să limiteze transmiterea virusului, cazurile de coronavirus vor crește semnificativ.

Este posibil ca la jumătate lunii octombrie, undeva în două săptămâni, să depășim și 20.000 de cazuri pe zi. Acest lucru va pune în mare dificultate sistemul de terapie intensivă. În lipsa unor măsuri, riscăm ca numărul de cazuri să depășească capacitatea de terapie intensivă a României și să asistăm la ceea ce s-a întâmplat în Italia când oamenii mureau în fața spitalelor sau pe holurile spitalelor, sau să fie nevoie într-o situație critică de transferul unor pacienți în alte țări unde există locuri la terapie intensivă”, este avertismentul medicul Radu Țincu.


Citește și VIDEO| Avertismentul sumbru al unui medic în valul 4: Nu cred că este vreun pacient critic pe care să-l fi văzut și să fie vaccinat

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Toți șoferii trebuie să știe. Care e presiunea corectă în cauciucuri
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Șeful mașinăriei de propagandă din Coreea de Nord a murit